Page 2 - educatie-plastica-viii
P. 2
Cine sunt autorII?
RITA BĂDULESCU este profesor de arte vizuale la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești; a inițiat grupul
„Educație plastică”, administrat împreună cu coautoarele manualului, prin care promovează talentul nativ al
copiilor, valorificat de profesorii din țară în diferite activități școlare și extrașcolare, și în care sunt postate diferite
materiale, fiind un suport metodologic care sprijină profesorii debutanți. A desfășurat numeroase acțiuni de
susținere a predării educației plastice în școli, când s-a propus reducerea numărului de ore în 2020 și eliminarea
notelor în 2022, demonstrând importanța educației artistice prin petiții și memorii, solicitând sprijinul societății
civile, al asociației de părinți și al conducerii Uniunii Artiștilor Plastici. Are o experiență la catedră de peste 35 de
ani în învățământul gimnazial, formal vocațional și la cluburi de artă. Este autor a numeroase manuale școlare
aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, artist plastic profesionist și membru al Uniunii Artiștilor Plastici.
ALEXANDRA IULIA ION este arhitect și profesor de arhitectură și istoria artei la Colegiul de Artă „Carmen
Sylva” din Ploiești. A absolvit Facultatea de Arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”,
prin susținerea diplomei cu tema restaurării Hanului Solacoglu din București. A absolvit secția de Istoria Artei
a Facultății de Istorie, Universitatea din București și masterul de Istoria Artei și Filosofia Culturii, Universitatea
din București. Cercetarea sa se îndreaptă cu precădere spre necesitatea conservării clădirilor de patrimoniu și a
integrării lor în contextul urban contemporan. Este membru al Ordinului Arhitecților din România.
MĂDĂLINA GHEORGHE-TĂNASE este profesor de arte vizuale la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești,
cu o experiență la catedră de 20 de ani în învățământul formal și non-formal, gimnazial și liceal, vocațional.
Este doctor în filosofia artei, la Facultatea de filosofie a Universității din București, cu o teză în domeniul
educației prin artă cu titlul „Cunoașterea în artă. Educarea sensibilității estetice în școală”. Manifestă o intensă
preocupare pentru programele de integrare a artei în educație și de educație prin artă și cultură. Este membru
activ al Grupului de lucru pentru susținerea artelor vizuale și a educației plastice, participând la elaborarea unor
memorii în acest sens. A activat ca formator în cadrul programului PROEDUS al Primăriei Municipiului București
și evaluator de proiecte al Ministerului Culturii. Este artist plastic profesionist, membru al Uniunii Artiștilor
Plastici.
IULIA IGNAT este ilustrator și profesor la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești. Este absolventă
a Universității Naționale de Artă București, membru al Uniunii Artiștilor Plastici și al Clubului Ilustratorilor.
Activitatea sa se împarte între cele două profesii, la școală realizează tehnici grafice cu elevii, iar acasă desenează
pentru sine, îndeosebi alb-negru, linia simplă fiindu-i instrument principal. Realizează ilustrație editorială,
notabile fiind colaborările cu Dor și Școala9, ilustrație pentru manuale de educație non-formală, în colaborare
cu Asociația A.R.T. Fusion, afișe pentru evenimente culturale și ilustrație de carte. A câștigat două mențiuni, în
cadrul concursului de ilustrație „Tapirulan”, Italia și al Premiilor pentru Ilustrație de Carte pentru Copii, Sharjah,
U.A.E. A participat la expoziții naționale și internaționale de grafică și ilustrație în Anglia, Franța, Belgia, Polonia,
Macedonia, Serbia, China și Mexic și a reprezentat România la Târgul Internațional de Carte pentru Copii, ediția
2025, Bologna, Italia, la invitația Ministerului Culturii. Dedică timp și proiectelor personale: creează zine precum
„Ghidul Lucreției pentru cei cu inima frântă”, „Lucreția se ascunde”, „Emanciparea Lucreției”, Lucreția fiind alter
egoul ilustratoarei prin care aceasta povestește despre lucruri serioase, într-o manieră jucăușă și cu puțin umor.