Page 124 - istorie-viii-l
P. 124
LECȚIA 8 UNITATEA IX
INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ La 1 februa-
Portofoliu
rie 1993, România a semnat Acordul european, devenind astfel un
stat asociat al Uniunii Europene (UE). În iunie 1995, România a de-
Realizează un afiș despre Uniunea
Europeană pornind de la mottoul UE, pus o cerere să fie admisă cu drepturi depline în Uniunea Europeană.
„Uniți în diversitate”. Acesta arată că UE garanta schimburi economice scutite de taxe, libera circulație și
europenii s-au unit pentru a promo- libertatea cetățenilor statelor membre de a lucra în oricare din țările
va pacea și prosperitatea, acceptând Uniunii.
totodată să-și deschidă spiritul către La 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Euro-
culturile, tradițiile și limbile atât de di- pene și și-a trimis primii reprezentanți aleși în Parlamentul European.
verse ale continentului nostru. Aderarea României a fost însoțită și de o serie de măsuri instituite pen-
tru a preveni sau pentru a remedia deficiențele în domeniile siguranței
Reflectăm împreună alimentelor, fondurilor agricole, reformei sistemului judiciar și luptei
împotriva corupției. Între ianuarie și iunie 2019, România a deținut,
pentru prima oară, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europe-
Care este impactul faptului că tră-
iești într-un stat membru UE? Identi- ne. La 12 decembrie 2024, Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) a
fică beneficiile pe care le ai în viața de decis aderarea completă a României la spațiul Schengen, o zonă de cir-
zi cu zi și notează în caiet trei dintre culație liberă în Europa. Această măsură a intrat în vigoare începând
cele mai importante. cu 1 ianuarie 2025.
Aplicații
1. Citește sursa dată și răspunde cerințelor de a. Identifică principalele valori ale Uniunii Eu-
mai jos: ropene conform sursei date.
„Popoarele Europei, stabilind între ele o uniune b. Menționează care sunt beneficiile unui stat
tot mai strânsă, au hotărât să împărtășească un vi- membru al Uniunii Europene.
itor pașnic întemeiat pe valori comune. Conștientă c. Prezintă în zece rânduri impactul pe care l-a
de patrimoniul său spiritual și moral, Uniunea este avut aderarea României la Uniunea Europeană în
întemeiată pe valorile indivizibile și universale ale dezvoltarea economică, politică și socială.
demnității umane, libertății, egalității și solidarită- 2. Analizează și compară cele două alianțe din
ții; aceasta se întemeiază pe principiile democrației care face parte România folosind structura de
și statului de drept. Uniunea contribuie la păstrarea mai jos; completează tabelul în caiet:
și la dezvoltarea acestor valori comune, respectând
diversitatea culturilor și tradițiilor popoarelor Eu- NATO UNIUNEA EUROPEANĂ
ropei. Uniunea caută să promoveze o dezvoltare anul fondării
echilibrată și durabilă și asigură libera circulație a tipul alianței
persoanelor, serviciilor, mărfurilor și capitalurilor, anul aderării României
precum și libertatea de stabilire.” (Carta drepturilor state membre
fundamentale a Uniunii Europene, 2012) obiective și valori
Parlamentul European (Strasbourg, Franța)
122 ROMÂNIA SECOLELOR XX-XXI

