Page 2 - consiliere-viii-b
P. 2

Cine sunt autorII?







           ION-OVIDIU PÂNIȘOARĂ (coordonator) este profesor universitar, doctor în Științele Educației,
           Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Facultatea de Psihologie și Științele

           Educației, Universitatea din București. A publicat 35 de cărți în calitate de autor, coautor și
           coordonator, dintre care Comunicarea eficientă (4 ediții) a fost premiată de Academia Română.


           DRAGOȘ ILIESCU este profesor universitar, doctor în Psihologie și director al Școlii Doctorale,
           Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. A adaptat în România

           două dintre cele mai cunoscute teste de orientare școlară și vocațională. Este implicat în mai
           multe proiecte de testare internațională comparativă, fiind colaborator OECD și coordonator al
           testelor TIMSS pentru România.



           SORIN CRISTEA este profesor universitar emerit doctor la Facultatea de Psihologie și Științele
           Educației, Universitatea din București. Are o rubrică permanentă în revista Tribuna învățământului
           și a publicat 40 de cărți, dintre care Dicționar pedagogic și Fundamentele pedagogiei (premiată

           de Academia Română).


           ADINA FLORENTINA PESCARU este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Psihologie
           și Științele Educației, Universitatea din București. A publicat trei cărți în calitate de autor unic și

           a colaborat la elaborarea altor volume de specialitate. A lucrat ca expert în peste 10 proiecte de
           cercetare în domeniul științelor educației.


           CRISTINA MARINA GHIȚĂ este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Psihologie și

           Științele Educației, Universitatea din București. A publicat ca autor două cărți și a participat la zeci
           de conferințe internaționale, scriind peste 45 de articole.


           BOGDAN CEZAR ION este lector universitar doctor în psihologie la Facultatea de Psihologie

           și Științele Educației, Universitatea din București. Este psiholog principal în psihologie clinică,
           consiliere și psihoterapie, președinte al  Asociației Române de  Terapii Scurte, formator și
           supervizor în mai multe metode de consiliere și psihoterapie.



           GINA COSTIȘANU BIANU este psiholog clinician, psihoterapeut, doctorand în medicină și
           asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. De
           asemenea, este președinte al Asociației Române de Psihologie Medicală.



           STELUȚA PELEAȘĂ este cadru didactic asociat la programul de masterat Consiliere Școlară și
           în Carieră și are un masterat în Sănătate Ocupațională & Performanța Resursei Umane (FPSE,
           UB). Este consultant în carieră acreditat GCDF/NBCC, evaluator în Centrul de evaluare pentru
           selecție și dezvoltare (SHL – Talent Management Romania) și manager al platformei online:

           PeMeserie.ro.
   1   2   3   4