Page 2 - fizica-viii
P. 2

Cine sunt autorII?







           GABRIELA CONE  (coordonator) – doctor în fizică.  A fost profesor la Universitatea Politehnica București, cunoscută pentru
           contribuțiile sale în domeniul fizicii. Este autoarea unor lucrări din domeniul fizicii teoretice și aplicate, cu accent pe câmpuri
           magnetice, superconductivitate, laseri și optică cuantică, precum și a numeroase manuale și culegeri de probleme destinate elevilor
           de liceu, recunoscute pentru rigoarea științifică și claritatea explicațiilor.


           CRISTIAN PRESURĂ (coordonator) – doctor în fizică (doctorat obținut la Universitatea Groningen, Olanda). A lucrat la Institutul
           de Fizică Atomică, apoi a devenit cercetător la compania Philips, Olanda. Autor al multor lucrări publicate în reviste de specialitate, al
           unor cărți și brevete de invenție, coordonator al manualelor de fizică pentru clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a și al culegerilor Călătorie
           prin lumea fizicii. Probleme. Activități practice pentru clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a. Are o activitate intensă de popularizare a științei
           în limba română, scriind articole pentru ziare, reviste și televiziune.


           DANIELA BERCHEZ – prof. gr. I la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, formator „Fizica Altfel”, coordonator județean al
           grupului de sprijin pentru profesori – în cadrul programului „Fizica Altfel”, formator al Centrului de pregătire profesori Oradea – în cadrul
           programului Samsung Ecosystem for Education Development (SEED), coautor al unor lucrări dedicate profesorilor, al manualelor de
           fizică pentru clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a și al culegerilor Călătorie prin lumea fizicii. Probleme. Activități practice pentru clasele a
           VI-a, a VII-a și a VIII-a, coautor Repere metodologice pentru consolidarea achizițiilor din anul școlar 2019-2020.


           KÁROLY BOGDAN – prof. gr. I la Liceul Teoretic „Ady Endre” din Oradea, distins cu gradația de merit „Gheorghe Lazăr” – clasa I,
           coordonatorul Centrului de Excelență – Fizică din Oradea și fost membru al Comisiei Naționale de elaborare a subiectelor pentru
           Olimpiada Națională de Fizică. Este inițiatorul și organizatorul principal al Concursului Regional de Fizică și Inventică „Irenaeus”,
           coautor al cărților dedicate acestui concurs, al manualelor de fizică pentru clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a și al culegerilor Călătorie
           prin lumea fizicii. Probleme. Activități practice pentru clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a.

           GABRIELA DELIU – doctor în Fizică educațională, prof. gr. I la Colegiul Național de Informatică „Gr. Moisil” din Brașov. Membru
           în grupul de lucru la Programa școlară de gimnaziu – Fizică (2017); coautor Ghid CRED pentru predarea Fizicii în gimnaziu (2022);
           coautor Repere metodologice pentru consolidarea achizițiilor din anul școlar 2019-2020; coautor Repere metodologice pentru
           aplicarea curriculumului la nivel liceal (2021, 2022, 2023, 2024); coautor curs de formare (acreditat CNFPE) - Învățarea centrată pe
           competențe de la proiectare la evaluare; colaborare cu Centrul de Evaluare și Analize Educaționale în proiecte de cercetare și inovare
           educațională. Profesor „MERITO” (2024); coautor al manualelor de fizică pentru clasele a VII-a și a VIII-a și al culegerii Călătorie prin
           lumea fizicii. Probleme. Activități practice pentru clasa a VIII-a.


           PETRONELA ANGELA IOJA – prof. gr. I la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad. Profesor mentor, membru al Consiliului
           Consultativ al profesorilor de fizică, formator național, coautor al manualelor de fizică pentru clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a și
           al culegerilor Călătorie prin lumea fizicii. Probleme. Activități practice pentru clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a, coautor Repere
           metodologice pentru consolidarea achizițiilor din anul școlar 2019-2020, creator de RED-uri.


           ANETA MIHALCSIK – prof. gr. I la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” din Arad, coordonator județean al grupului de sprijin
           pentru profesori – în cadrul programului „Fizica Altfel”, formator, metodist, membru în grupul de lucru la Programa școlară de
           gimnaziu – Fizică (2017), coautor al manualului de științe ale naturii pentru clasa a IV-a, al manualelor de fizică pentru clasele a
           VI-a, a VII-a și a VIII-a și al culegerilor Călătorie prin lumea fizicii. Probleme. Activități practice pentru clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a,
           responsabil de Cerc Pedagogic și coautor Repere metodologice pentru consolidarea achizițiilor din anul școlar 2019-2020.

           DANIELA ȚEPEȘ – prof. gr. I la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova, jud. Constanța. Membru în grupul de lucru la Programa
           școlară de gimnaziu – Fizică (2017); formator național în proiectele CRED și „Fizica Altfel”; coautor Ghid CRED pentru predarea
           Fizicii în gimnaziu (2022); coautor Repere metodologice pentru consolidarea achizițiilor din anul școlar 2019-2020; coautor Repere
           metodologice pentru aplicarea curriculumului la nivel liceal (2021, 2022, 2023, 2024); coautor curs de formare (acreditat CNFPE) -
           Învățarea centrată pe competențe de la proiectare la evaluare; colaborare cu Centrul de Evaluare și Analize Educaționale în proiecte
           de cercetare și inovare educațională. Profesor „MERITO” (2023); coautor al manualelor de fizică pentru clasele a VII-a și a VIII-a și al
           culegerii Călătorie prin lumea fizicii. Probleme. Activități practice pentru clasa a VIII-a.
   1   2   3   4