Page 99 - fizica-viii
P. 99
UNITATEA 3 Fenomene optice – Introducere 97
Transmisia este fenomenul de trecere a luminii printr-un mediu.
Deși pare că lumina nu interacționează cu mediul pe care-l traversează, Știai că?
nu este deloc așa. Faptul că fasciculul de lumină este influențat de mediul
prin care trece devine evident când este îndreptat sub un unghi oarecare
spre un geam gros. Când fasciculul de lumină intră în geam, are loc o schim-
bare a direcției acestuia (adică se refractă), cauzată de faptul că viteza de
propagare a luminii se modifică.
Reflexia este fenomenul de revenire în mediul din care a venit a lumi-
nii atunci când întâlnește o suprafață reflectătoare.
DISPERSIA LUMINII
Experimentează!
Culorile curcubeului în curtea însorită a școlii Dușurile de camping sunt saci
⚫ Vei folosi: o tavă transparentă, o oglindă, un carton alb, o zi însorită, de vinil care au o parte transpa-
o prismă de sticlă, o coală albă, un carton negru. rentă, iar cealaltă neagră. Acestea
absorb eficient căldură dacă sunt
⚫ Ce ai de făcut? expuse cu partea neagră spre
a. Așază în tavă oglinda soare.
înclinată și sprijinită de Dispersia luminii, descoperită
peretele lateral, ca în fi- de Isaac Newton, poate fi pusă
gura 4, astfel încât razele în evidență cu un spectroscop,
soarelui, care vin din spa- cu ajutorul căruia se pot studia
tele cartonului, să cadă spectrele surselor de lumină.
Fig.4 ‒ Experiment
pe oglindă. Toarnă apă de dispersie a luminii
până acoperi în totalitate cu prisma de apă
oglinda. Între suprafața
apei și oglindă ai obținut o prismă triunghiulară de apă. Razele reflectate
de oglindă se vor proiecta pe cartonul ținut în fața oglinzii drept ecran.
Notează ordinea culorilor de pe carton (ecran).
b. Așază prisma de sti-
Fig.5 ‒ Experiment clă cu una dintre bazele
de dispersie a luminii Fig. 6 ‒ Spectru văzut
cu prisma de sticlă triunghiulare pe o coală printr-un spectroscop.
albă de hârtie, astfel încât
fasciculul de lumină albă Pentru astronomi, spectroscopia
este unul dintre cele mai puter-
de la soare să cadă pe una nice „instrumente”. Ei folosesc
dintre fețele laterale, ca în spectrografe care le permit să
figura 5. Rotește prisma, obțină o mulțime de informații
pentru a obține o imagine despre obiectul cosmic studiat,
colorată cât mai largă. Cartonul negru are rolul de a umbri coala albă acolo cum ar fi: distanța la care se află,
compoziția chimică, vârsta, isto-
unde vei obține fasciculul colorat care iese din prismă. Se păstrează ordi- ria formării sale, temperatura etc.
nea culorilor? De ce oare?
⚫ Ce constați? De la mare altitudine, curcu-
a. Ordinea culorilor este roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. beul se vede sub forma unui cerc
b. Ordinea culorilor se păstrează și în experimentul cu prisma de sticlă. întreg, nemaifiind „tăiat” de linia
⚫ Cum îți explici? Unele culori sunt deviate mai mult, altele mai puțin. orizontului.
Reține!
Lumina de la Soare este lumină albă, compusă din milioane de
culori, fiecare având altă lungime de undă. Toate împreună alcătu-
iesc spectrul vizibil. Câteva dintre ele, în ordinea descrescătoare
a lungimii lor de undă, sunt: roșu, oranj, galben, verde, albastru,
indigo și violet (ROGVAIV).
Dispersia luminii albe este fenomenul de descompunere a
luminii în componentele monocromatice care o alcătuiesc.

