Page 5 - fizica-viii
P. 5
3
CUVÂNT-ÎNAINTE
"Cel mai greu de înțeles lucru despre Univers
este că acesta poate fi înțeles".
ALBERT EINSTEIN
Este evident pentru oricine că bucuria participării la un joc nu este deplină dacă nu cunoști regulile jo-
cului, indiferent dacă este un joc cu mingea, un joc pe calculator sau un joc de societate. Dacă nu cunoști
regulile jocului nu poți participa la bucuria celorlalți.
Așa cum un muzician aude sunete pe care o ureche neantrenată nu le aude, sau cum un bucătar simte
în mâncare gusturi pe care alții nu le sesizează, tot așa o persoană care cunoaște regulile naturii poate
aprecia mai bine natura care ne înconjoară. În viață trebuie nu doar să privești lumea cu ochii larg des-
chiși, ci trebuie să știi și ce să contempli.
Fizica te învață care sunt regulile fundamentale ale naturii. Ea studiază fapte, dar caută să descopere
și relațiile dintre fapte.
De fapt, ce este fizica?
Fizica reprezintă un mod de gândire despre aspectele fizice ale naturii. La fel cum sunt arta, biologia,
astronomia sau religia, care sunt tot moduri de a gândi despre natură, dar cu alte instrumente. Fizica nu
este matematică. Începând cu secolul al XVII-lea, regulile din fizică sunt exprimate prin relații matemati-
ce, care au avantajul de a nu introduce ambiguități în formulare, cum se întâmplă de multe ori când ace-
leași reguli sunt exprimate în cuvinte. Însă fizica nu înseamnă să găsești formula potrivită în care să in-
troduci valori numerice și să interpretezi rezultatul final. Aceasta este doar o problemă de matematică.
În fizică, regulile naturii fizice au fost descoperite în urma experienței umane cotidiene. După efectua-
rea a foarte multor experimente de același fel, în aceleași condiții și care au dus la aceleași concluzii, s-au
putut formula reguli ale naturii, care au căpătat numele de principii sau legi. O regulă stabilită în acest
mod este admisă de toată lumea, de aceea spunem că fizica este o știință experimentală.
În acest sens, la conceperea manualului, autorii au urmărit ca la începutul fiecărei lecții să propună
unul sau mai multe experimente simple, care pot fi făcute de elevi cu mijloace ușor de obținut și din care
să rezulte concluziile teoretice corespunzătoare.
Manualul conține multe exemple care reprezintă fapte studiate în mai multe ramuri ale științelor na-
turii (pe lângă fizică, în biologie, astronomie, chimie etc.). În multe cazuri, elevii sunt îndemnați să se do-
cumenteze singuri pe teme multidisciplinare și să scrie scurte eseuri pe temele respective.
Fiecare unitate conține probleme rezolvate și probleme propuse, cu răspunsuri la sfârșitul manualului.
Pentru rezolvarea problemelor de fizică trebuie parcurși mai mulți pași:
• identificarea fenomenului a cărui aplicație este problema;
• aplicarea legii (sau legilor) care guvernează fenomenul;
• transformarea unităților de măsură a valorilor mărimilor fizice din enunț în unități SI;
• efectuarea calculelor numerice pentru mărimile cerute în enunț.
Conținutul manualului corespunde în totalitate programei școlare în vigoare. Autorii își exprimă spe-
ranța că atât elevii, cât și profesorii vor găsi în acest manual un prieten și un sprijin de nădejde în proce-
sul de predare-învățare.
prof. dr. Gabriela Cone