Page 31 - consiliere-viii-l
P. 31

NU UITA!
            Dezvoltarea autonomiei la copiii cu părinți plecați
           la muncă în străinătate poate fi un bun prilej pentru
           aceștia de a se cunoaște mai bine și de a căpăta mai
           multă încredere în forțele proprii.



               EXPLOREAZĂ PRIN JOC ȘI EXERCIȚIU!

           I. Vremea din suflet
           Ai un prieten/un coleg ai cărui părinți sunt plecați în
         străinătate? Ești chiar tu acel copil? Înseamnă că poți să
         parcurgi următorul exercițiu de reflecție:
           Transpune-te în locul Alinei, o fată ai cărei părinți sunt
         plecați în străinătate� Descrie ce crezi că simte aceasta,
         folosind cât mai multe expresii utilizate de meteorologi   II.  Magnetul
         pentru descrierea vremii: presiune atmosferică, tempe-  Oamenii se comportă în viețile noastre asemenea unor
         ratură, umiditate, viteza vântului, precipitații etc�  magneți� În funcție de importanța pe care le-o acordăm,
           De exemplu: Mă numesc Alina. În sufletul meu e senin/  ei capătă forța de a atrage evenimente, situații, alegeri
         vreme ploioasă; temperatura emoțiilor se află/nu se află în   ce ne pot influența fundamental dezvoltarea�
         parametrii unei zile obișnuite…                      Identifică în textul următor persoanele importante
                                                             din viața Alinei și reflectează asupra influențelor pe care
                                                             acestea le au asupra formării sale ca persoană:
                                                              Numele meu este Alina. Mama a plecat la muncă în Italia
                                                             când aveam 5 ani. Au trecut 8 ani de atunci… Îmi amintesc
                                                             cât de greu mi-a fost la început. Atât de greu, încât singurele
                                                             cuvinte pe care le-am spus la despărțire au fost: „Mamă, nu
                                                             mă lăsa…”. Acum am crescut și m-am obișnuit. Poate prea
                                                             mult. Căci uneori mi se face dor mai mult de prietena mea
                                                             Anca decât de mama. Uneori mă simt vinovată de asta, dar
                                                             n-am ce face.  În loc să-i mai împărtășesc mamei trăirile
                                                             mele, am preferat să mă sfătuiesc cu prietenii și colegii.
                                                              Am un grup de amici cu care mă distrez. Petrec timp
                                                             aproape zilnic cu ei. Mergem la film, în mall, în club… Mamei
                                                             nu vreau să-i spun despre aceste ieșiri, căci sigur mi le va
                                                             interzice. Va motiva că sunt prea mică și că nu m-am matu-
                                                             rizat suficient. Dar eu zic că nu e deloc așa! De exemplu, deși
                                                             unii prieteni fumează zilnic, eu abia dacă m-am atins de
                                                             vreo țigară. La fel și cu băutura… unii exagerează, consu-
                                                             mând fie prea mult, fie prea des. Eu însă nu beau deloc și
                                                             mă străduiesc să fiu cât mai bună la școală.
                                                              Sincer, ce mi-ar plăcea cu adevărat să-i spun mamei e
                                                             ceea ce simt pentru Dragoș. Uneori, sentimentele pentru el
                                                             mă copleșesc atât de tare, încât un sfat sau o vorbă blândă
                                                             din partea ei ar fi ca o alinare. Dar până apuc să vorbesc la
                                                             telefon cu ea, mă liniștesc singură sau cu ajutorul neprețuit
                                                             al Ancăi.


                                                                                                           29
   26   27   28   29   30   31   32   33   34   35   36