Page 36 - consiliere-viii-l
P. 36

2.1           DEZVOLTARE SOCIO-EMOŢIONALĂ
















                                           Călătorie în lumea emoțiilor

                                             Emoțiile fac parte din ritmul firesc al vieții. Gestionate corect, ele devin
                                           o adevărată resursă pentru dezvoltarea noastră: ne indică dacă dorințele
              COORDONATELE LECȚIEI
                                           ne sunt sau nu îndeplinite, ne susțin în acțiunile pe care le întreprindem,
           Emoții;                         ne ajută să luăm decizii, ne reflectă, asemenea unor oglinzi, relațiile cu
           Autocontrol emoțional;          lumea și cu noi înșine.
           Modalități simple de autocontrol.  Astfel, putem încerca emoții precum: bucurie, tristețe, teamă, surpriză,
                                           furie, entuziasm și admirație. Dacă sunt prea intense, ne dau de furcă și
                                           atunci devine important autocontrolul.



                                             Autocontrolul emoțional presupune recunoașterea, gestionarea emoțiilor
                                           și puterea de a rămâne eficient chiar și în situații de stres.


                                             Iată câteva modalități simple de autocontrol:
                                             ◼  abordarea unei situații în mod pozitiv, centrat pe soluții;
                                             ◼ eliminarea blocajelor emoționale prin controlarea gândurilor negative;
                                             ◼ exersarea unor tehnici de relaxare, de control al respirației, practicarea
                                           unui sport pentru eliminarea tensiunilor acumulate.



                                              O persoană cu un slab             O persoană cu un bun
                                               autocontrol emoțional...          autocontrol emoțional...
                                           ◼ are tendința de a da vina pe alții   ◼ conștientizează emoțiile și mo­
                                           pentru stările sale;               mentul în care apar acestea;
                                           ◼ trece ușor de la o stare la alta;  ◼ realizează când o emoție se inten­
                                           ◼ are reacții necugetate, izbucniri   sifică, ieșind din situație înainte ca
                                           emoționale;                        ea să se amplifice;
                                           ◼ poate fi foarte sensibilă;       ◼ nu se lasă impresionată ușor de
                                           ◼ are toleranță scăzută la frustrare;  emoții negative;
                                           ◼ nu dă randament sub presiune;    ◼ nu își pierde firea în situații de
                                           ◼ de  cele  mai  multe  ori  este   criză;
                                           abătută;                           ◼ este calmă și calculată;
                                           ◼ are o stimă de sine scăzută;     ◼ îți oferă sprijin în situații critice;
                                           ◼ are  un  control  scăzut  asupra   ◼ este o fire optimistă și atentă la
                                           impulsurilor.                      propriile gânduri.


             NOI ORIZONTURI
           Reflectează  asupra  unor  modali-   NU UITA!
           tăți simple de autocontrol pentru   Controlul emoțiilor face diferența dintre o viață haotică, lăsată la voia întâmplării,
           gestionarea emoțiilor.            și una organizată, echilibrată și orientată pe scopurile tale.



         34
   31   32   33   34   35   36   37   38   39   40   41