Page 36 - istorie-viii-b

34 Unitatea 4. ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

LECȚIA 1

Dacia romană. Romanizare. Creștinism

CRONOLOGIE Dacia romană După înfrângerea lui Decebal, romanii au creat provin-
cia imperială Dacia, incluzând ținuturile cele mai promițătoare pentru ex-
l 106 înființarea provinciei Dacia
ploatarea resurselor naturale. Administrarea provinciei, coordonată din
l 270–275 domnia împăratului Aurelian; noua capitală, Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a fost
abandonarea provinciei Dacia încredințată funcționarilor romani. Autoritatea cea
l 313 edictul de la Mediolanum: legalizarea mai mare o avea un legatus Augusti, ca reprezentant
creștinismului al împăratului. Cetățeni romani de diferite origini Siguranța
au împânzit provincia, întemeind așezări urbane provinciei era
– municipium, colonia – și rurale – vici, pagi. Au asigurată de o armată
SF. SAVA DE LA BUZĂU (334–372) fost bine organizate agricultura, meșteșugurile, de circa 40–50 000 de
mineritul și comerțul. Cultele romane, asiatice și soldați, grupați în legiuni
– de exemplu, legio XIII
africane au însoțit fluxul migraționist format din Gemina, la Apulum –
militari și coloniști. Supraviețuitorii daci ai răz- și trupe auxiliare.
boaielor s-au adaptat și integrat, în ritmuri diferite,
noilor condiții de viață. Unii dintre ei s-au înrolat în
trupele auxiliare și au fost trimiși în diferite provincii ale
imperiului. Provincia întemeiată de Traian s-a menținut până în vremea
împăratului Aurelian.

Romanizarea Stabilirea unui număr mare de vorbitori de latină în provin-
cia Dacia, fie militari, fie coloniști, a contribuit la însușirea stilului de viață
roman, în mare parte, prin construirea de orașe, castre și drumuri. Noua
înfățișare a zonei i-a determinat pe unii veterani să rămână în provincie.
Misionar creștin capadocian, născut în zona Componenta demografică a romanizării provinciei Dacia, cu numeroase-
Buzăului, ucis de vizigoți, în anul 372. le sale ramificații, economice și urbanistice, a fost susținută instituțional
de statul roman, atât prin aparatul administrativ, cât și prin intermediul
SF. DIONISIE CEL SMERIT (cca 470–545) armatei. Romanizarea Daciei nu a însemnat doar prezența masivă a ele-
mentelor latinofone și a monumentelor romane, ci și integrarea treptată a
populației autohtone, dacice, în noua civilizație. În acest sens au acționat
atât factori coercitivi, precum administrația și armata, cât și factori stimu-
lativi, ca atractivitatea noilor standarde de viață.

Creştinismul Revoluția spirituală produsă în Imperiul roman, în seco-
lul al IV-lea, se va resimți și în spațiul nord-dunărean. În secolele II-III,
mereu prigoniți, creștinii nu au lăsat multe urme, câteva obiecte cu simbo-
luri creștine, datorate coloniștilor și militarilor, descoperindu-se, totuși,
în provincia Dacia (Apulum, Potaissa). După legalizarea creștinismului de
către Constantin cel Mare (313), această credință monoteistă a atras, prin
mesajul său optimist, mulțimi de cetățeni romani afiliați cultelor tradițio-
nale. S-au construit biserici, s-au înființat episcopii. În provincia Scythia
Minor – Dobrogea, se remarca episcopia Tomisului. Din Imperiul roman,
Creatorul cronologiei creștine. A pro pus începe- creștinismul s-a răspândit la nord de Dunăre, autohtonii daco-romani re-
rea numărării anilor cu anul nașterii lui Iisus. prezentând mediul predilect al acțiunii misionarilor.