Page 108 - istorie-viii-l
P. 108

STUDIU DE CAZ                                          UNITATEA IX

                     MONARHIA DUPĂ PRIMUL RĂZBOI MONDIAL


           După 1918, România a continuat să fie o monar-    nu s-a putut implica în problemele cu care se con-
        hie constituțională.                                 frunta țara aflată în război. La 23 august 1944, în
                                                             condițiile în care situația de pe front nu era deloc
           Ferdinand I (1914-1927), aflat în fruntea țării în   favorabilă Germaniei și României, Mihai l-a înlătu-
        timpul Primului Război Mondial, a fost primul rege   rat pe mareșalul Antonescu printr-o lovitură de stat,
        al României Mari, încoronat la Alba Iulia în 1922. În   dar evoluția situației internaționale a dus la abdi-
        timpul domniei sale au fost puse în practică refor-  carea forțată a regelui la 30 decembrie 1947, care a
        me pentru dezvoltarea noului stat: țăranii au primit   însemnat sfârșitul monarhiei în România.
        pământ prin reforma agrară din 1921, a fost adop-
        tată Constituția din 1923, s-a realizat unificarea ad-
        ministrativă a României. Spre sfârșitul domniei, a
        fost nevoit să facă față crizei dinastice generate de
        principele moștenitor Carol, care a renunțat la tron.
        După moartea lui Ferdinand, rege a devenit nepo-
        tul său minor, Mihai. România a fost condusă de o
        Regență (1927-1930).


                              Carol al II-lea  (1930-1940),
                                care renunțase la tron în
                                  1925, s-a întors din exil
                                   în 1930 și a fost înco-
                                   ronat rege. Mihai a
                                    primit titlul de Mare
                                    Voievod de Alba Iulia.
                                    Deși a sprijinit cultu-
                                   ra și industria, Carol a
                                  fost cel care a institu-
                                 it dictatura regală prin
                               Constituția din 1938. Noul
         Regele Carol al II-lea   regim a pus capăt sistemului        Regele Ferdinand și regina Maria în 1922
                       democratic, a interzis activitatea                  (în stânga: principele Carol)
        tuturor partidelor politice și a creat un partid unic,
        subordonat monarhului: Frontul Renașterii Națio-         „Cu sprijinul puternicei, energicei și voluntarei
        nale. Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940,   sale soții, a reușit să-și conducă țara cu bine prin
        după ce România a fost nevoită să renunțe la mare     Primul Război Mondial, să promoveze reforma
        parte din teritoriul său: Basarabia și nordul Buco-   agrară, să adopte o politică moderată față de mi-
        vinei (cedate URSS), Transilvania de Nord (cedată     norități, cerută prin Tratatele de Pace de la Paris,
        Ungariei) și Cadrilaterul (cedat Bulgariei).
                                                              și să asigure astfel stabilitatea internă a României
                                                              Mari.” (Gerhard Grimm despre regele Ferdinand
                             Mihai I  (1927–1930, 1940–       în Biografii germane)
                                1947) a ajuns pentru pri-
                                  ma dată rege la vârsta de      1. Citește sursa și menționează realizările pe
                                   șase ani. A doua dom-      care le-a avut regele Ferdinand I în timpul dom-
                                   nie a sa a început după    niei sale.
                                    abdicarea lui Carol al       2. Pe baza informațiilor descoperite în lecție,
                                    II-lea, însă Decretul de   realizează o scurtă descriere a unuia dintre cei
                                    la 6 septembrie 1940,     trei monarhi.
                                   care îl desemna pe Ion        3. Imaginează-ți că ai putea să adresezi între-
                                  Antonescu Conducător        bări unui monarh la alegere; notează în caiet mi-
                                 cu puteri depline al sta-    nimum trei întrebări pe care ai dori să le adresezi,
                               tului român, l-a lipsit de     specificând monarhul ales.
           Regele Mihai I    orice autoritate. Tânărul rege

        106     ROMÂNIA SECOLELOR XX-XXI
   103   104   105   106   107   108   109   110   111   112   113