Page 110 - istorie-viii-l
P. 110
LECȚIA 4 UNITATEA IX
cât și regele Mihai și reprezentanții parti-
Portofoliu delor au inițiat negocieri secrete cu Aliații
pentru scoaterea României din război. În
Realizează un proiect cu titlul „Ro- timp ce se purtau aceste negocieri, Arma-
mânia în Al Doilea Război Mondial”. ta Roșie își continua înaintarea spre gra-
Documentează-te despre cele mai nițele României, iar aviația britanică și
importante evenimente, personalități
marcante, caută imagini pe care să le cea americană bombardau orașele româ-
adaugi proiectului tău. nești și câmpurile petrolifere. În aceste
condiții, la 23 august 1944, regele Mihai,
susținut de liderii politici și de unii ofițeri
din armată, a decis să acționeze, arestân-
du-l pe Ion Antonescu. Regele a anunțat
ieșirea României din alianța cu Germania
și trecerea armatei române de partea Ali-
Reflectăm împreună aților. La 12 septembrie 1944 a fost sem-
nat la Moscova armistițiul cu URSS, SUA
Notează în caiet un mesaj de încu- și Marea Britanie, dar armata română a
rajare pe care l-ai transmite unui sol- continuat să lupte împotriva germanilor,
dat român care luptă pe Frontul de Est de data aceasta pe Frontul de Vest, până Regele Mihai și Ion Antonescu
în Al Doilea Război Mondial. la 12 mai 1945. pe Frontul de Est
Aplicații
1. Citește cu atenție sursa și rezolvă cerințele: încetează lupta și orice act de ostilitate împotri-
„Români, în ceasul cel mai greu al datoriei va armatei sovietice, precum și starea de război
noastre, am socotit, în deplină înțelegere cu po- cu Marea Britanie și Statele Unite.” (Proclamația
porul meu, că nu este decât o singură cale pen- regelui Mihai, 23 august 1944)
tru salvarea Țării de la o catastrofă totală: ieșirea a. Precizează evenimentul istoric la care se refe-
noastră din alianța cu puterile Axei și imediata ră sursa dată.
încetare a războiului cu Națiunile Unite. Un nou b. Menționează o consecință a ieșirii din alianța
guvern de Uniune Națională a fost însărcinat să cu puterile Axei.
aducă la îndeplinire voința hotărâtă a Țării de a c. Imaginează-ți că ești reporter și relatezi
încheia pacea cu Națiunile Unite. România a ac- acest eveniment important. Notează în caiet o
ceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, știre despre acesta, folosind un titlu captivant și
Marea Britanie și Statele Unite. Din acest moment respectând structura unui articol.
2. Identifică pe har-
Aliniamentul trupelor sovietice
`n 1943
tă ofensiva NOR VEGIA FINLANDA
sovietice trupelor
Direc]ii ale ofensivei armatei
române pe teritoriul SUEDIA Leningrad
Direc]ii de `naintare a trupelor
române
Direc]ii de `naintare a trupelor
Uniunii Sovietice. BAL TIC| ESTONIA
MAREA
germane
Ultimul aliniament german
Menționează alte DANEMARCA
Teritorii organizate ca p\r]i
ale statului român (Basarabia,
direcții de înaintare a Riga LET ONIA
Bucovina [i Transnistria)
trupelor române. Moscova
LITUANIA Smolensk
PRUSIA
Szczecin ORIENTAL|
Berlin Minsk Orel
Participarea GERMANIA UNIUNEA REPUBLICILOR
României la Al Doilea Gomel Kursk SOVIETICE SOCIALISTE
Război Mondial POLONIA
Praga
Kiev Don
C
E Ostrava Cracovia Stalingrad
H Brno Harkov Volga
Aliniamentul trupelor sovietice O S Banská Frontul Frontul Nipru Done]
Bystrica
`n 1943 Viena L O V A C I de Vest de Est Moghilev
Salzburg NOR VEGIA
Direc]ii ale ofensivei armatei AUSTRIA Bratislava Tokay A Cern\u]i Tulcin FINLANDA Rostov
sovietice Budapesta Debre]in Orhei Berezovca
Direc]ii de `naintare a trupelor IT ALIA UNGARIA Carei Chi[in\u Leningrad M A R E A
române SUEDIA Odessa Oceacov MAREA C A S P I C |
Direc]ii de `naintare a trupelor I U Arad MAREA AZOV Krasnodar
germane G ROMÂNIA ESTONIA
O BAL TIC|
Ultimul aliniament german S Bucure[ti
MAREA
L NEAGRĂ
Teritorii organizate ca p\r]i
108 ROMÂNIA SECOLELOR XX-XXI DANEMARCA Sarajevo A V I A Dun\rea
ale statului român (Basarabia,
BULGARIA
Bucovina [i Transnistria) Riga LET ONIA
LITUANIA
PRUSIA
Szczecin ORIENTAL|
Berlin Minsk
GERMANIA
POLONIA
Praga
Kiev
C
E Ostrava Cracovia
H Brno
O Banská
S Bystrica Frontul Frontul
L
de Vest de Est Moghilev
Viena O V A C I A
Salzburg Bratislava Cern\u]i Tulcin
AUSTRIA Budapesta Tokay Orhei
Debre]in
IT ALIA Carei Chi[in\u
UNGARIA
Arad
I
U
ROMÂNIA
G
O
Bucure[ti
S
L
A
Dun\rea
Sarajevo V I
A
BULGARIA

