Page 113 - istorie-viii-l
P. 113

UNITATEA IX                                              LECȚIA 5

        (ulterior secretar general) al partidului. El a continuat politica de des-   Portofoliu
        prindere de Moscova. Pentru a-și consolida puterea, Ceaușescu a schim-
        bat numele partidului în Partidul Comunist Român și a adoptat o nouă      Imaginează-ți că ești unul dintre
        constituție, prin care numele țării a fost modificat în Republica Socialis-  manifestanții din decembrie 1989.
        tă România. Ulterior, în 1974, Nicolae Ceaușescu a înființat funcția de   Scrie un discurs scurt pe care l-ai ține
        președinte al republicii, pe care a ocupat-o până la căderea regimului.   în fața mulțimii, explicând de ce crezi
           Pe plan intern, a intensificat cenzura, propaganda și cultul persona-  că libertatea trebuie recâștigată.
        lității și a introdus un program de „sistematizare”, adică de demolare și
        modernizare a satelor și a orașelor, care a avut drept rezultat schimbarea   Reflectăm împreună
        aspectului lor. Dorința lui Ceaușescu de a achita datoria externă a dus la
        aplicarea unor măsuri draconice, care au creat o mare penurie de alimen-
        te și de bunuri de consum.                                                Citește lecția și selectează principa-
                                                                               lele greutăți pe care le-au întâmpinat ro-
                                                                               mânii în timpul regimului comunist. Ce
           REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989 În decembrie 1989, în contextul        strategii de adaptare crezi că foloseau?
        prăbușirii regimurilor comuniste din Europa de Est, în România a iz-
        bucnit revolta împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Protestele au
        început la Timișoara la 16 decembrie și s-au extins rapid, ajungând în
        București la 22 decembrie. Ceaușescu a fugit din Capitală, dar forțele
        loiale lui au încercat să oprească manifestațiile, trăgând în oameni. În
        urma violențelor, peste 1 000 de persoane au murit. Nicolae și Elena
        Ceaușescu au fost prinși, judecați la Târgoviște și executați la 25 de-
        cembrie 1989. Odată cu moartea lor, regimul comunist a luat sfârșit,
        iar România a revenit la democrație.
                                                                                   ANA PAUKER (1893–1960)
                                                                               A fost o figură marcantă a comunismu-
                                                                               lui românesc, prima femeie ministru
                                                                               de externe din lume și unul dintre cei
                                                                               mai influenți reprezentanți ai Partidu-
                                                                               lui Comunist în perioada postbelică.
                                                                               Supranumită „Stalin în fustă” datorită
                                                                               loialității sale față de Moscova și a ro-
                                                            Manifestanți       lului dur în implementarea practicilor
                                                            la București       politice staliniste, a condus procesele
                                                            (21 decembrie 1989)   de colectivizare și epurare politică.

              Aplicații

               1. Citește cu atenție textul de mai jos:           b. Argumentează dacă măsurile luate de con-
               „Totuși, în fața unei stări de nemulțumire gene-  ducerea comunistă la sfârșitul anilor 1980 au avut
            ralizate și a creșterii frustrării din cauza situației so-  un efect pozitiv sau negativ asupra societății româ-
            ciale dezastruoase, conducerea română a ales cea   nești. Răspunde în minimum 150 de cuvinte, folo-
            mai deficitară strategie. Nu numai că nu a căutat să   sind două idei din text pentru a-ți susține opinia.
            dezamorseze tensiunile, ci a continuat să strângă
            și șurubul, transformând întreaga societate într-un   2. Copiază în caiet tabelul de mai jos; comple-
            «butoi cu pulbere». În această situație, la sfârșitul   tează-l cu datele principale legate de cele două
            anilor ’80, nemulțumirile cu privire la evoluția situ-  etape ale regimului comunist în România:
            ației din RSR începuseră să cuprindă fiecare catego-
            rie socială, precum muncitori, intelectuali, dar chiar                   Regimul       Național-
            și membri PCR, unii încă din perioada ilegalității.”                     stalinist    comunism
            (D. Filip-Afloarei, Un deceniu zbuciumat. România și   Perioadă
            criza regimului comunist din Polonia în anii ‘80)   Conducător
                                                                Numele țării
               a. Identifică principalele categorii sociale care   Numele partidului
            erau nemulțumite de regimul din România co-         Trei practici politice
            munistă.


                                                                                     ROMÂNIA SECOLELOR XX-XXI  111
   108   109   110   111   112   113   114   115   116   117   118