Page 15 - consiliere-viii-b
P. 15

CINE SUNT EU?








                                                                                       UNITATEA 1  LECȚIA 2

                          În căutarea EU-lui. Aprecierea evoluției personale




           onștiința de sine își face simțită prezența în viața noastră, în momentul în care o persoană reușește să se raporteze
        Cla propriul EU, la propriile trăiri, începând să se compare cu cei din jurul său.  Psihologia distinge mai multe tipuri
        de EU,  însă noi vom folosi o schemă cu doar trei tipuri de EU (cum este cea oferită de Higgins):
                l Eul actual perceput (ceea ce crezi tu despre persoana ta, cum te vezi tu)
                l Eul ideal (ce fel de persoană îți dorești să fii)
                l Eul dorit (cum crezi că ar trebui să fii, în conformitate cu ceea ce vor alții de la tine)





                                                 Perioada adolescenței te-a pus în fața unor noi probleme. Ai simțit toate
                                             aceste lucruri: cum apar schimbări ce țin de aspectul fizic (orice lucru, oricât
                                           AFLU  de neînsemnat, are acum o valoare foarte mare), cât de mult începe să conteze

                                             părerea prietenilor și chiar a celor din jurul tău.
                                                 Compararea socială  spune că dobândim informații despre noi înșine,
                                             comparându-ne calitățile cu aceleași calități întâlnite la cei din jurul nostru.
                                             Putem face acest lucru „în sus”, când ne evaluăm cu cineva mai bun decât
                                             noi (și asta ne motivează și pe noi să devenim mai buni) sau „în jos”, când
                                             ne comparăm cu cineva mai slab decât noi, și atunci ne simțim mai bine în
                                             pielea noastră și ne crește stima de sine.
                                                    Tu ce tip de comparare socială folosești?
                                                Există momente când folosești compararea „în sus” și momente când
                                             o utilizezi pe cea „în jos”?


              Evoluția mea. Trecut-prezent-viitor


           APLIC  1.  Desenează conturul unei sticle pe o foaie de hârtie. Împarte-o în trei zone, ca în   VIITOR
              desenul alăturat. La bază scrie trei scopuri pe care le-ai avut acum 4 ani (când intrai
              în clasa a V-a).
              2.  La mijloc scrie scopurile pe care ți le propui în prezent. Oprește-te pentru câteva
              clipe și reflectează asupra a ceea ce s-a schimbat și ce a rămas la fel (pentru că, deși
              ești tot tu, ai crescut și te-ai maturizat de atunci, nu-i așa?).
              3.  În sfârșit, în partea de sus notează scopurile pe care crezi că o să le ai
              peste 4 ani – la terminarea liceului. Încearcă să fii pozitiv și să-ți propui reali-
              zarea unor planuri mărețe.                                                    PREZENT
                 Privește acum „sticla evoluției tale”: trecut-prezent-viitor.
                 Ce poți să faci în prezent, astfel încât scopurile din viitor să fie atinse?
                 Ce resurse din trecut poți folosi?
                                                                                       TRECUT
                                                                                                               13
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20