Page 42 - istorie-viii-b

Unitatea 4.
40 ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

STUDIU DE CAZ

Surse istorice despre români
la sfârșitul mileniului I

ŞTIAȚI CĂ... Un popor cu două nume În scrierile medievale, românii sunt menționați
de străini cu diferite variante ale termenului de vlah, însă ei înșiși își spuneau
l La sfârșitul secolului al XVIII-lea, austriecii
Franz Joseph Sulzer și Joseph Karl Eder au romani sau rumâni, fapt demonstrat atât de constatările cărturarilor străini
pus bazele teoriei imigraționiste, negând lati- din secolele XV–XVI, cât și de cele mai vechi scrieri românești, din secolul
nitatea, vechimea și continuitatea românilor? al XVI-lea, precum tipăriturile diaconului Coresi. Fenomenul coexistenței a
două etnonime se întâlnește frecvent de-a lungul timpului, chiar în sud-es-
CITIȚI ȘI RĂSPUNDEȚI tul Europei: maghiarii sunt numiți de străini unguri, iar elenii sunt numiți
greci. Termenul de vlah a fost folosit inițial de germani, pentru desemnarea
„Dl Lot s-a văzut obligat să ia parte la ma- romanicilor. Ulterior, a fost preluat de slavi și de bizantini, restrângându-și
rea controversă, care de mai bine de un secol semnificația la romanicii orientali.
opune pe partizanii continuității daco-române
celor ai imigrării. […] «Niciodată, între sfârșitul
celui de al IV-lea și al XIII-lea secol, nu este Românii la sfârşitul mileniului I Două categorii de izvoare vorbesc despre
vorba de o populație romană trăind în vechea românii de la sfârșitul mileniului I: a) izvoare contemporane și b) izvoare de la
Dacie. Această tăcere de zece veacuri este im- începutul mileniului al II-lea. Prima categorie, din secolele VII–X, este săracă
presionantă». E adevărat că […] tăcerea scrii- în informații. Strategicon-ul lui Mauricius (începutul sec. VII) vorbește „De
torilor bizantini «singurii de care trebuie să așa-zișii fugari […] [de care] trebuie să ne păzim cu strășnicie; măcar că sunt
ținem seama», poate fi datorată lipsei lor de
interes pentru o plebe săracă și tăcută, ei re- romani, [căci] cu vremea au căpătat alte deprinderi […]”. Ar fi vorba despre
zervându-și toată atenția cuceritorilor barbari, romanici nord-dunăreni refugiați în Imperiul Roman de Răsărit, aflat în con-
care ocupă succesiv aceste ținuturi.” flict cu slavii. O informație din sec. VIII păstrată la Mănăstirea Castamonitu
(Gh. I. Brătianu, O enigmă de la Muntele Athos se referă la distrugerile săvârșite de vlaho-rinchinii de
şi un miracol istoric: poporul român) pe ambele maluri ale Dunării. Geografia armeanului Moise Chorenati (sec.
1. Numiți, pe baza sursei, cele două tabere IX) plasează țara Blak la nord de cea a bulgarilor. Printr-o scrisoare din anul
implicate în controversa la care ia parte Lot. 980, împăratul bizantin Vasile al II-lea îi oferea lui Niculiță „domnia peste
2. Precizați tabăra susținută de Lot, respec- vlahii din Elada [Grecia]”.
tiv tabăra susținută de Gh. I. Brătianu. A doua categorie de informa-
3. Menționați câte un argument utilizat de ții, din secolele XI–XII, este mult
Lot, respectiv de Brătianu, pentru a-și susține
afirmațiile. mai bogată în informații. Bizan-
tinul Kekaumenos nu are o părere
foarte bună despre vlahi. Alt scri-
itor bizantin, Kedrenos, vorbeș-
te despre vlahii călători. Cronica
rusească Povestea vremurilor de
demult îi amintește pe volohi, atât
cu prilejul invaziei bulgarilor (cca
681), cât și cu prilejul pătrunderii
maghiarilor, prin Carpații Pădu-
roși, în Pannonia (896). Cele mai
interesante informații ne parvin
de la Anonymus, cronicar al re-
gelui Bela al III-lea al Ungariei.
Acesta prezintă aspecte econo-
mice, etno-demografice și politi-
co-militare din spațiul intracar-
patic, la cumpăna secolelor IX–X,
când Gelu, ducele românilor, este
Împăratul Vasile al II-lea al Bizanțului, înfrânt de căpetenia maghiară
încoronat de îngeri (miniatură). Cronica lui Anonymus, cca 1200. Tuhutum.