Page 16 - istoria-comunismului-xii

14 CAPITOLUL II DE LA PARTID PERIFERIC LA PARTID UNIC

2. Propaganda: instituții și practici, învățământul de partid
Propaganda, înțeleasă ca acțiune de răspândire a unor doctrine, teorii ori
opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate și pentru a câștiga adepți, a exis-
tat încă din timpul Evului Mediu, dar a căpătat o nouă dimensiune în secolul
al XX-lea, odată cu perfecționarea mijloacelor de comunicare și informare în
masă, precum ziarele, radioul și televiziunea. În sistemele politice totalita-
re – nazismul și comunismul – s-a recurs la propagandă pentru exercitarea
controlului asupra societății. Regimul comunist a folosit-o atât pentru mobili-
zarea cetățenilor, cu scopul atingerii unor obiective sociale, politice și econo-
mice, conforme cu ideologia marxist-leninistă, cât și împotriva opozanților.
Propaganda a evoluat de la accentul pus pe dușmanii din interior și exterior
ai regimului și mobilizarea populației pentru îndeplinirea planurilor econo-
mice, la obiectivul formării omului nou, comunist, „multilateral dezvoltat”.

Cadrele
Activitatea propagandistică era coordonată de Secția de Propagandă și
Agitație a Comitetului Central și pusă în practică de zeci de mii de lucrători
specializați în educație politică, școliți prin seminare, cursuri de câteva săp-
tămâni și cursuri serale. Pe baza documentelor de partid, a scrierilor lideri-
ȘTIAI CĂ...? lor, a hotărârilor congreselor și plenarelor, propagandiștii verificau domenii
precum cultura, arta, învățământul, presa și tipăriturile. Din 1956, în cadrul
l Termenul de propagandă provine secției a funcționat și un grup de lectori, care pregăteau teme pentru conferin-
de la prescurtarea unei titulaturi țele și dezbaterile purtate la nivelul comitetelor regionale și raionale ale PMR.
religioase din perioada Contrare-
formei (1622): „Congregatio de Pro-
paganda Fide” („Congregația pentru CANALE DE TRANSMITERE A MESAJELOR PROPAGANDISTICE
propagarea credinței”).
l Lenin a atașat propagandei noți- La nivel direct:
unea de agitație politică, în scopul învățământul
„întăririi legăturii cu masele, al edu- politic, informări, Sursa: MNIR Sursa: MNIR
cării lor politice și al mobilizării la simpozioane,
lupta pentru construirea societății mitinguri etc.
socialiste”.
La nivel local:
stații radio, ziare,
gazete de perete,
Creează un portofoliu digital în vitrine de agitație
vizuală.
care să surprinzi diverse tipuri de
propagandă. Poți selecta fotografii La nivel național:
(afișe, caricaturi, demonstrații, ma- mass-media –
nifeste, panouri), materiale video, pre să, radio,
înregistrări audio, articole de ziar. televiziune,
Prezintă-l colegilor la clasă. broșuri, afișe,
filme.

ÎNDOCTRINAREA TINERETULUI ȘI ȘCOLILE DE PARTID
Pentru aprofundarea studiilor existau instituții de învă- Filosofie și Științe Politice, Istoria Mișcării Muncitorești și
țământ politic, precum Școala Superioară de Științe Sociale Economie. Deși se recomanda ca mesajele propagandistice
„A.A. Jdanov” (1948–1958), Școala de cadre „Filimon Sârbu” să fie emise de cadrele de partid și de stat cele mai pres-
a CC al UTM (1947–1958) și Acade- tigioase – „propagandiști,
mia de Științe Social-Politice „Ște- agitatori, lectori, activiști de
fan Gheorghiu” (înființată în 1945, partid și de tineret, perso-
sub numele Universitatea Munci- nalități politice, științifice,
torească). La Școala „A.A. Jdanov” culturale, ziariști, fruntași
se studiau mai ales marxism-leni- în producție” –, ideologii
nismul, materialismul istoric și di- partidului îndemnau fiecare
alectic, economia politică, istoria comunist să acționeze ca un
RPR, politica externă a URSS și a propagandist.
RPR, limbile română și rusă, iar la
Academia „Ștefan Gheorghiu” dis- Inaugurarea sediului Academiei
ciplinele de studiu erau mai varia- „Ștefan Gheorghiu”, în prezența
lui Nicolae Ceaușescu, 1974.
te. Din 1966, existau trei facultăți: Sursa: ANR.