Page 34 - consiliere-viii-b
P. 34
UNITATEA 2 LECȚIA 2
O relație bună cu emoțiile mele. Mana ge mentul emoțiilor
moțiile sunt mesageri. Ele apar ca să ne spună ceva important. Mesajul lor este despre cât de mult sau cât de puțin se
Epotrivesc nevoile, stările sau gândurile noastre cu situațiile trăite. Emoțiile neplăcute (cărora li se mai spune și emoții
„negative”, deși nu vorbim – în practică – de emoții cu adevărat negative) durează mai mult și sunt mai intense atunci
când nu își îndeplinesc menirea de a transmite mesajul lor și când încercăm să le blocăm, să fugim de ele, să le evităm.
ATENȚIE!
De ce nu putem spune că o emoție este negativă?
Pentru că toate emoțiile ne ajută într-un anume fel.
Astfel, emoțiile nu sunt negative, ci modul în care le stăpânim, le controlăm poate să fie unul negativ. O tristețe prea
intensă și care durează mult în timp poate să se transforme în depresie. O frică imensă poate să ducă spre anxietate, o
furie nestăpânită poate să-i rănească pe cei din jur și să ne îndepărteze de ei. E timpul să ne controlăm emoțiile!
Tristețea – să înțelegem Frica – să ne ferim de Furia – să le demonstrăm
mai bine și să prețuim pericole. celorlalți că nu este bine
lucruri și oameni. să ne încalce limitele.
APLIC 1. Gândește-te la un lucru amuzant! să existe sau să le oprești, chiar dacă ceea ce trăiești sunt emoții
A controla emoțiile nu înseamnă să le blochezi, să le împiedici
Vei observa cum, ca de la sine, colțurile
gurii se duc în sus, formând un zâmbet!
2. Gândește-te la ceva ce te-a deran- ÎNVĂȚ neplăcute. Dacă încerci toate acestea, obții deseori efectul contrar
jat! Vei observa cum și expresia feței, și și trăiești emoțiile ca și când ar fi scăpate de sub control.
starea ta se schimbă. Controlezi emoțiile dacă:
3. Așadar, într-o anumită mă sură, poți z le faci față cu bine când apar;
alege ce emoții trăiești alegând cărui z îți păstrezi echilibrul;
lucru îi acorzi atenție. z le influențezi pe o direcție bună și le reglezi intensitatea;
4. Gândește-te la ce te stresează acum.
Conștientizează! z te liniștești când le trăiești, le înțelegi mesajul și le liniștești
5. Legat de situația respectivă, încearcă pe ele, dacă sunt mai intense decât ar trebui.
să-ți spui: „asta mă stresează” „mă Controlul emoțiilor este ca atunci când îți menții echilibrul pe
simt stresat când” „mă stresez atunci bicicletă. Dacă mergi prea repede, ți-e mai greu să ții direcția și
când” riști să te accidentezi, iar dacă mergi prea încet, ridici picioarele
6. Acum zâmbește! S-a schim bat ceva? de pe pedale și mâinile de pe ghidon (încerci să eviți emoția), însă
riști să-ți pierzi echilibrul. Ideal este să dai din pedale ușor, să
rămâi cu mâinile pe ghidon și să ții direcția bună.
32 Dezvoltare socio-emoțională